Florin Șoavă a renunțat la contractul cu Arsenal Kiev și a revenit în fotbalul românesc!** Mijlocașul are gânduri mari cu noua echipă

Florin Șoavă a renunțat la contractul cu Arsenal Kiev și a revenit în fotbalul românesc!** Mijlocașul are gânduri mari cu noua echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 34 de ani, Florin Șoavă s-a gândit să pună umărul la renașterea fotbalului Craiovean. Fostul internațional român a renunțat la contractul cu Arsenal Kiev și s-a alăturat echipei CS Apă Craiova, în Liga a III-a, pentru a o ajuta să promoveze.

La noua sa echipă, singura reprezentantă a Craiovei în primele trei ligi, Florin Șoavă va ocupa poziția de antrenor-jucător, iar oficialii clubului sunt încrezători că CS Apă va reuși să promoveze în liga secundă.

„Nu a venit pentru bani, ci să ne ajute și să capete experiență ca antrenor. El va fi antrenorul nostru din teren. A avut oferte din țară, din liga întâi, dar a dorit să se întoarcă acasă. Cei mai fericiți sunt fundașii noștri centrali, pentru că acum au un jucător foarte experimentat la închidere”, Victor Naicu, oficial CS Apă Craiova și fost coechipier cu Florin Șoavă la Universitatea Craiova.

Apă Craiova este proaspăt promovată în Liga a III-a, joacă pe stadionul Extensiv, însă ambițiile oltenilor nu se opresc aici. Până la clarificarea situației Universității Craiova, cei de la CS Apă își propun să reprezinte „Cetatea Banilor” în fotbalul românesc.

De-a lungul carierei, Florin Șoavă a evoluat la Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, Rapid București, Spartak Moscova, Krâlia Sovietov Samara, FC Khimki, Arsenal Kiev.

22 de selecții la prima reprezentativă a României are Șoavă

275.000 euro este cota de piață a lui Florin Șoavă, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

4 meciuri a jucat olteanul petnru Spartak în Champions League, în sezoanele 2003-2004 și 2007-2008

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×